Home » D:News » Primul stat din lume unde speranţa de viaţă va depăşi 90 de ani. Care sunt cele cinci ţări care au descoperit ”fântâna tinereţii”

Primul stat din lume unde speranţa de viaţă va depăşi 90 de ani. Care sunt cele cinci ţări care au descoperit ”fântâna tinereţii”

Primul stat din lume unde speranţa de viaţă va depăşi 90 de ani. Care sunt cele cinci ţări care au descoperit ”fântâna tinereţii”
Publicat: 18.08.2017
De-a lungul timpului, nu puţini au fost cei care au căutat legendara fântână a tinereţii. Încă nu a fost descoperită, însă anumite locuri din lume au devenit reale surse ale longevităţii, pentru că aici locuitorii trăiesc mult mai mult comparativ cu media la nivel mondial care se află undeva în jurul vârstei de 71 de ani.

Reporterii BBC au mers să-i întâlnească pe rezidenţii ţărilor cu cea mai mare speranţă de viaţă potrivit indexului 2017 World Happiness Report, pentru a descoperi secretele acestor „izvoare” ale longevităţii. 

Japonia 

Aici, media de vârstă este de 83 de ani, Japonia având una dintre cele mai mari speranţe de viaţă. Okinawa, adesea numit „tărâmul imortalităţii”, este un centru global al cercetărilor în ceea ce priveşte longevitatea, pentru că aceste insule japoneze din sud au mai mult de 400 de centenari printre locuitori.

Creditul este acordat dietei care include tofu, din plin, cartofi dulci şi peşte. Activităţile sociale şi o comunitate foarte unită sunt factori care contribuie, de asemenea, la un nivel de stres foarte coborât şi un puternic sentiment de apartenenţă.

Daniele Gatti, CEO al Velvet Media şi rezident în această ţară, spune că ” În Japonia calitatea vieţii e excelentă, însă este important să le înţelegi limba pentru a le descoperi mentalitatea” – care este complet diferită de cultura occidentală. 

Spania

Dieta mediteraneană, bogată în ulei de măsline, legume şi vin, a contribuit decenii întregi la starea de sănătate şi nivelul de invidiat al longevităţii spaniolilor.

Însă Spania mai are un as în mânecă: siesta. Oamenii cred că spaniolii abia aşteaptă să se închidă magazinele, între orele 14 şi 17, ca să se relaxeze. Este mai mult de atât, este un stil de viaţă, spune Miquel Àngel Diez i Besora din Barcelona şi ghid turisitic la Gray Line. Dacă ai pauză doar o jumătate de oră, mănânci pe fugă, pe când aşa ai timp să te relaxezi, să ai o digestie corectă, iar asta înseamnă sănătate, mai spune acesta.

Şi mai este un factor important: mişcarea. „Când m-am mutat de la Moscova la Barcelona, am observat că oamenii preferă să meargă pe jos sau cu bicicleta sau distanţe mai mari pentru a ajunge la un mijloc de transport decât să meargă cu maşina proprie”, spune Marina Manasyan, cofondator al Barcelona Eat Local Food Tours. „Celule tale se oxigenează, şi în acelaşi timp se reduce şi amprenta de carbon”.

Singapore

Cu un sistem medical pe care mulţi îl consideră o minune, cei din Singapore trăiesc azi mai mult ca oricând, cu o rată a speranţei de viaţă de 83,1 ani. Acest stat are una dintre cele mai scăzute rate ale mortalităţii infantile, dar şi în rândul mamelor, pentru că se pune mult focus pe aceste categorii în sistemul de sănătate.

Cultura, dar şi accesul la un mediu înconjurător sănătos contribuie şi ele la o viaţă lungă. „Vei vedea mulţi oameni care merg la sala de gimnastică sau fac exerciţii fizice în parcuri”, spune Bino Chua, travel blogger la I Wander. Aici s-a deschis şi primul parc tematic creat pentru a reduce nivelul de stres în rândul populaţiei.

De asemenea, viciile sunt foarte scumpe în Singapore, aşa că oamenii nu prea şi le permit. „Ţigările şi alcoolul sunt taxate puternic şi costă mai mult ca în orice ţară”.

Elveţia

Bărbaţii trăiesc cel mai mult în Elveţia decât oriunde în lume, cu o medie de vârstă de 81 de ani. Este una dintre cele mai sănătoase ţări, cu un sistem de sănătate bine pus la punct, cu un puternic sentiment de siguranţă personală şi de bunăstare. „De vină” sunt, arată studiile, şi brânza şi lactatele.

Elveţia este considerată şi paradisul expaţilor. „Este un punct culminat pentru cariera oricărui expat”, spune Gatti, care locuieşte în Elveţia.

Mai mult, locul îţi permite să faci excursii oriunde pe continent în weekend sau să petreci mult timp în Alpi.

În plus, şcolile private sunt cele mai bune de pe planetă şi atrag ca un magnet cuplurile tinere.

Coreea de Sud

Coreea de Sud va deveni prima ţară care va atinge o speranţă de viaţă de 90 de ani, potrivit noilor cercetări.

Cu o economie puternică şi în continuă creştere, cu acces la unul dintre cele mai bune sisteme de sănătate din lume şi cu cea bună tensiune arterială, nu e de mirare că aici oamenii sunt printre cei mai sănătoşi de pe planetă.

Dieta aici este bogată în mâncăruri fermentate care scad colesterolul şi stimulează imunitatea şi reduc riscul de a dezvolta cancer. De asemenea, mâncarea conţine multe fibre.

Focusul pe cultură, comunitate şi tradiţiile asociate contribuie la un nivel scăzut de stres.

Jimjilbang (baia publică) aduce împreună mulţi oameni care vin special să se recreeze şi să socializeze, spune Camille Hoheb, fondator al Wellness Tourism Worldwide.

De asemenea, în Coreea de Sud, există şi un sentiment general de împlinire care vine din mentalitatea budistă, dar şi o atitudine puternică în ceea ce priveşte comunitatea vs individualismul.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați